In seara asta poezia se pogorase dintre nori chiar peste amaratul de 123 cu care-mi fac eu plimbarile de seara. Nichita recita plin de rabdare si apoi povesteste istorioara cu necunoscutul care-l sunase sa-l intrebe daca se simte bine pentru ca auzise ca-i bolnav si la sfarsit concluzionase: “Bai poiete, nu mor caii cand vor cainii”. Frumos.

…are mai nou o aplicatie in Flash pe webexhibits. Arborele genealogic interactiv al zeilor Olimpului & nu numai poate fi un  adevarat time waster.

Pentru cei care pot urmari filme si-n alta limba decat cea a lui Shakespeare (scuzati, vroiam sa spun Tarantino&Scorsese), exista proaspata productie a frantuzilor Laurent Tirard & Grégoire Vigneron. Nu e neaparata nevoie sa fi citit Burghezul gentilom sau Tartuffe (dar totusi e un plus!) pentru a savura acest film in care ni se prezinta o varianta plauzibila a anilor care-i lipsesc din biografie. Oarecum asemanator cu Shakespeare in Love, insa mai amuzant, la urma urmei si Jean Baptiste se scalda in placutele ape ale comediei, nu inota in apele adanci ale tragediei.

Numai ce-am terminat de citit Casa spiritelor si inca sunt in starea de wow, ba chiar wowawiuwa (copyright Borat) mama, in ce carte frumoasa am avut ocazia sa ma afund. Si ca sa lamurim de la inceput cum sta treaba, pornisem cu asteptari ridicate inca de la prima pagina pentru ca devorasem acu’ ceva vreme Portret in sepia & Fiica norocului. Tipa e crescuta la scoala lui Gigi Marquez, probabil ca a facut si gradinita tot acolo, pentru ca are un dar al povestitului cum rar gasesti chiar si la sud americani. Iar pe langa povestea frumoasa&complicata&vesela-trista&realisto-magica care se tese parca de la sine, mai exista acolo si un nu stiu ce inefabil care le da o a patra dimensiune personajelor (cele 3d le gasesti oricum in cartile doar bune si in Cauntăr). Eu banuiesc ca e vorba de un al saptelea simt feminin combinat cu intuitia si cu sensibilitatea speciei lor peste care se adauga spiritul de observatie si o putere de patrundere extrasuperspeciala. Si inca ceva pe deasupra. Orisicum, nu puteam sa nu scriu 10-12 randuri despre femeia asta si cartile ei.
Asa ca daca vi se strica tvu’ si va cade si netu’ simultan, puneti manutele pe vreuna din cartile lui Isabel ca n-o sa va para rau. Pana atunci vizionati un filmulet de la TED in care Isabel spune 2-3 cuvinte si luati in considerare faptul ca scrie mai bine decat vorbeste.

Intre 21 si 25 noiembrie la Romexpo. Categoriile defavorizate adica: elevii, studenţii, pensionarii, membrii uniunilor scriitorilor şi cadrele didactice intra moca. Poate cei de la Humanitas reusesc de data asta sa-si lipeasca preturile pe carti inainte sa inceapa targul, nu ca la Kilipirim.

In prim-plan tipa plictisita cu parul valvoi. Voce: Te-ai plictisit sa scanezi cartile pagina cu pagina? (presupunand ca ai facut asta vreodata) INSERT STUPID GINGLE HERE
Voce delicata din off: Foloseste Atiz BookSnap si poti scana pana la 500 de pagini pe ora intr-un mod placut si elegant. Pret recomandat de vanzare: 1600 de para.
Acum serios vorbind, gadget-ul asta marisor chiar ar fi de folos in unele institutii. Alo, biblioteca, se aude?

Atunci cand primesti o leapsa nu dintr-una ci din doua parti, nu-ti ramane altceva de facut decat sa-ti stresezi creierul nedormit si sa incerci sa te ridici la un onorabil nivel mediocru. Incep cu familia de cuvinte care cuprinde cercetatorii blog-urilor:

- bioblog, cel care studiaza si catalogheaza fauna blogurilor
- arheoblog, cel care dezgroapa de sub pixeli prafuiti ai mileniului trecut primele bloguri ale anilor ‘97-’98
- psihoblog, fara indoiala cel care se ocupa de sanatatea mintilor virtuale
- cardioblog, cel responsabil de problemele de corazon ale bloggerilor
- meteoroblog, persoana in cauza se ocupa cu prognozarea starii vremii pe bloguri
- seismoblog, cel fara de care nu am cunoaste intensitatea cutremurelor blogosferice

Mai exista apoi blogarismul, care isi trage numele de la doamna Blogary, cea nemultumita de personalitatea sa virtuala; blogdaproste, cuvantul de multumire pentru cel care s-a miluit cu un link catre blog; a oblogoji, ingrijitul unui blogger bolnavior si blogătan, cel care face banu’ gros din bloguri.
Cam asta ar fi contributia mea, leapsa continua, sa se mai distreze si urmatorii cu descoperirea neoblogismelor: Irene, i[Con]text & Textier.

Orice ar crede oamenii, clovnii astia nu au deloc pareri amuzante despre lume si viata cat despre cei din jurul lor cu atat mai putin, rar gasesti un observator atat de lucid ca un clovn. Iar Hans nu este in cea mai stralucita perioada a vietii sale, mai ales ca l-a parasit Marie, s-a lovit la genunchi, a ramas cu o marca in buzunar, cariera i-a intrat la apa si pe deasupra s-a apucat si de baut. Astfel ca nu-i ramane de facut altceva decat sa-si aminteasca trecutul recent si fericit care de altfel se afla in stransa legatura cu renasterea Germaniei de dupa razboi si in care era cu Marie, cariera ii mergea bine, avea bani destui si juca “Nu te supara frate!”. Ca din cand in cand mai ia o pauza de la amintiri sa dea un telefon oamenilor din acest trecut pentru a le cere bani e de inteles si totodata prilej pentru alte amintiri.

Pentru cei care se intreaba ce au cartile de ascuns intre coperte. Autopsii realizate de Brian Dettmer.

Se vede ca a inceput scoala pentru ca din senin cele mai multe cautari le-a avut “o sama de cuvinte“. Copii, blogul lui Neculce il puteti gasi aici.

Din progamul TV al irealitatii imediate. In aceasta seara la HBO o drama senzationala despre visul de a deveni vedeta porno al unei fete care nu-si putea controla reflexul vomitiv. Sfasietor. La Discovery un documentar in premiera plin de dezvaluiri uimitoare despre originea dacica a evreilor. Pe OTV vom putea urmari o pasionanta polemica intre Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu despre abominabila crima din Str. Transcedentalului. Pe Sport Klub meciul de fotbal dintre Steaua si Dinamo a fost inlocuit cu captivanta intalnire sahistica dintre Garry Kasparov si Anatoly Karpov. Vom reveni.

Ce sa ascultam intr-o dupa-amiaza linistita ca asta? Fais-moi mal, Johnny a lui Boris Vian. Ce sa citim? Moarte pocitaniilor, tot a lui.

Atunci cand cineva se refera la generatia interbelica, aproape intotdeauna va face apel la infatigabila triada aflata la indemana: Eliade-Cioran-Ionescu. Tot asa cum daca acest cineva generic se duce cu gandul la anii ‘90 va spune Plesu-Liiceanu-Patapievici. Ei bine daca primii trei ar fi luati frumos de pe bancile liceelor tineretilor si adusi intr-unul de mileniu 3, atunci Eliade ar fi cu siguranta ochelaristul tocilar din banca intai - the geek, Cioran probabil rockistul pletos din ultima banca - the goth, iar Ionescu ciudatul neintegrabil in alte categorii - the freak.

Daca la 6 si jumatate trecute fix nu era nimeni pe acolo, pe la fara 10 deja oamenii citeau si ei cum puteau, mai linistiti sau mai şoşotiţi. Pana la urma s-a adunat ceva lume (unii zic 50-60, altii au numarat de 2 ori si au zis 100), mai multa decat m-as fi asteptat la un eveniment la care nimeni nu dadea mici si bere gratis si nici nu era un concert Holograf. Incet-incet adunarea a inceput sa semene a party, se reintalneau cunoscuti, erau si vedete (nu spui cine pentru ca i-au pomenit deja monica si cezar paul badescu), se faceau poze si se filma din toate unghiurile posibile, parca au fost prea multe aparate de fotografiat si camere de luat vederile de la lectura. S-au facut listele cu cartile prezente si s-au luat interviuri. In sfarsit, unii oameni chiar au citit, fara sa-si gaseasca alte ocupatii, ceea ce ne dorim si data viitoare.

La Radio Romania Actualitati (dupa spusele taximetristului) o voce recita in noapte din Ilarie Voronca. Bravo!

Terorista de LuciaT n-o ia pe urma ciobanului din Miorita si trece la actiune atunci cand afla ca emisiunea Lumea citeste a lui Ioan T. Morar urmeaza sa fie scoasa de pe sticla (doar are de-a face cu cultura, ce sa caute acolo?). Ca netelespectator dar fan al lui Ioan T. Morar imi fac datoria si va spun ca lumea se aduna marti (04.092007, daca am inteles bine) la ora 19, la poarta TVR din str. Pangratti. Veniti cu carti si mancare!

Recomand cu intarziere pe aceasta cale articolul domnului Radu Cosasu din Dilema Veche, un extremist de centru dintr-o specie pe cale de disparitie. Propun cu toata seriozitatea de care sunt in stare, nu multa din cate se stie, infiintarea unui Partid Impaciuitorist Roman cu o platforma subversiva care sa includa distantarea prietenoasa de contingent, constientizarea conceptului de spatiu personal de catre mase si instaurarea unei dictaturi a bunului-simt.

In amintirea profesoarei de latina din liceu, care nu m-a prea vazut la fata. Titlul ar suna in traducere libera cam in felul urmator: If you can read this you’re over-educated!

+ inca niste expresii uzuale si traducerea in engleza (mai multe aici):

Estne volumen in toga, an solum tibi libet me videre?
Is that a scroll in your toga, or are you just happy to see me?

Quantum materiae materietur marmota monax si marmota monax materiam possit materiari?
How much wood would a woodchuck chuck if a woodchuck could chuck wood?

Radix lecti
Couch potato

Mellita, domi adsum.
Honey, I’m home.

Vescere bracis meis.
Eat my shorts.

Fac ut vivas.
Get a life.

In cazl in care va intrebati cinei Algernon asta cu nume ciudat, pot sa va spun cai un şoaric. Da nu orce şoaric ci unu de trei ori mai destpt dcat alti şoarici. Ba chiar mai desptept decat Charlie Gordon carei retardat. Şoaricu-i destpt pt ca i-or facut operatie pe crier. Charlie va fi si el destept, chiar geniu, tot datorita unei operatii pe crier creier. Va invata tot mai multe despre viata, unele mai placute altele mai putin. Isi va pune tot mai multe intrebari, va ajunge un cinic, isi va da seama ca oamenii nu sunt atat de buni pe cat credea atunci cand avea un IQ de 65 si ca interdictia de a gusta din Pomul Cunoasterii avea un sens pana la urma. Va descoperi afectiunea si dragostea. Iar apoi incet-inct isi va da seama ca finta cea mai aprpiata ia fost tot şoaricu, singuru care a stiut prin cea trcut el, Charlie.

“P.S. dacă ajungeţ pa colo săj puneţ o flore pe mormînt lu Algernon în curtea dinspatele casi.”

Am trait s-o citesc si pe asta - sper! (probabil ca si autorul mediteaza: Am trait s-o scriu si pe asta) Cartarescu M. intr-un interviu aparut in Cotidianul anunta ca saptamana urmatoare va aparea la Humanitas ultimul volum din Orbitor. Sa vedem acum daca se mai poate da jos de pe soclu.

Apreciez initiativa mopsului salbatec aglomerat spontan de a face poezii din rezultatele primei pagini din google. Iata una dintre ele:
string _ironie_ 

ce înseamnă oare ironia şi sarcasmul decît frustrare şi invidie?
cam la asta se rezumă totul în a treia zi.
mi-am dat seama că am douazeci şi două de fotografii beta cu ea.
şi ieri citeam o ştire conform căreia un mineral necunoscut,
asemănător kryptonitei,
ieri-noapte eram în amintiri.

Asta ca sa nu zic “sexul vinde”. Dar oricum, vinde si el. In topul Diverta pe luna mai la fictiune avem pe primele patru locuri:
1. Ghici cine? Anonima bucuresteana a noptii cu Aventurile unei prostituate etc… prea lung titlul.
2. Nimeni altul decat autorul Levantului si Orbitorului cu un best-seller de buzunar.
3. Memoriile unei gheise de Arthur Golden.
4. Istoria iubirii de Nicole Krauss.

Pattern-ul ar fi: prostituata-iubire-gheisa-iubire. Bine ca mai citesc oamenii.

Plictisindu-ma tare in ultima perioada (o luna, doua saptamani, trei zile si patru ore ca sa fim exacti si sa parafrazam titlul filmului lui Cristian Mungiu premiat la Cannes, felicitari!), am stat inchis in biblioteca si am mai citit si eu una-alta. Cu ocazia asta am realizat ca limbajul lemnos (din pal melaminat) al criticilor nici nu moare dar nici nu se preda. Expresii ca “in viziunea poetului”, “se revendica de la inaintasi”, “poetul orientat programatic”, “isi asuma o poetica” si altele asemeni m-au incantat ore in sir. Asta pana mi-am adus aminte de Lucian Raicu si de felul in care privea el lucrurile, moment in care brusc m-a cuprins tristetea.

Cine mai misca prin lumea literelor? Cei de la Tiuk!, adica Vakulovski Bros & co, care vin cu nr. 15 in care avem mult Traian T. Cosovei, optzecism (iarasi!), Nichita Danilov, niste Harry Tavitian si Mihnea Blidariu, dialoguri cu Simona Popescu & Florin Iaru, +++ texte de Textier si Luciat +++ altii si altii s.a.

Dimineaţa anunţă o zi cu lumină agresivă. Nişte zdrenţe albe atârnă pe cer. N-a mai plouat de mai mult de o lună, încât ramurile oţetarilor au ajuns să scârţâie de câte ori le clatină vântul.
Geamantanul mi l-am pregătit de aseară. I-l dau şoferului care a venit cu taxiul şi-l rog să mă aştepte câteva minute. Cum e suficient timp până la plecarea avionului, nu mă grăbesc. Îmi permit chiar să mă conving pe îndelete că las totul în ordine. Văzând tabloul tatei din armată, mă încearcă un regret; că nu m-am dus, într-o zi, la Lisa. Între vârstă tânărului artilerist cu tunică vişinie şi a mea e, acum, o diferenţă de cincizeci de ani, dar eu nu-l pot privi decât cu ochi de copil. Aproape că-mi vine să-i cer binecuvântarea. O clipă, mă simt din nou într-un timp incert, apoi, cu gesturi automate, pe care mă strădui să le golesc de orice înţeles, de parcă m-aş teme să nu-mi treacă prin minte ceva neplăcut, încui uşa. Îndreptându-mă spre poartă, ascult cum sună paşii pe dalele de ciment. Ce-ar fi -îmi spun- ca vara aceasta să fi fost doar un vis, din care mă voi trezi într-o toamnă ploioasă, mirat că am studiat o vară întreagă nişte oţetari anoşti? E unul din micile jocuri cu care caut să nu mă las prins în apele putrede ale fricii. E de ajuns că fac parte din specia celor care se consumă pentru orice fleac şi pun totul la inimă. Din care pricină, poate, am clacat. Cum n-am însuşiri de stoic, trebuie, măcar acum, să le suplinesc cu ce pot. În ultimul moment, mai arunc o privire în urmă spre zidul din fundul curţii. Ca de obicei, moţăie pe el câteva ciori. E ultima imagine pe care o zăresc înainte de a deschide poarta, cu o mică ezitare, exact cum se întâmplă în visele mele.

Deşertul pentru totdeauna - Octavian Paler (1926 - 2007)