Janus Films scoate la bataie cu ocazia aniversarii de 50 de ani un pachet de 50 de dvd-uri cu filme clasice. Eisenstein, Wajda, Antonioni, Kurosawa, Truffaut, Polanski, Hitchcock, Bergman & co… Pentru colectionarii care-si permit sa marce banu’, 650 la numar, in valuta imperialista de peste ocean.

Despre rău s-ar spune ca are multe infatisari. Sa vedem care au fost cele mai credibile 10 in filme.
10. Gary Oldman - Zerg din The 5th Element, un rau mai mic, aflat in subordinea adevaratei forte malefice.

9. Tommy Lee Jones - Two-Face, psihopatul din Batman Forever, un maniac in cautarea razbunarii.

8. John Malkovich - Cyrus the Virus din Con Air, criminal amenintator si carismatic.

7. Edward Norton - Derek din American History X, groaznica fata a fanatismului.

6. Al Pacino - Tony Montana in Scarface, sau exemplificarea setei de putere.

5. Robert de Niro - Max Candy in Promontoriul groazei (Cape Fear), dulce ca razbunarea, nu-i asa?

4. Kevin Spacey - Keyser Soze in Suspecti de serviciu (The Usual Suspects), intruchiparea raului deghizat, asa cum o si spune in film: “The greatest trick the devil ever pulled was convincing the world he doesn’t exist.”

3. Malcolm McDowell - Alex de Large in A Clockwork Orange, sadicul sociopat care se hraneste cu violenta.

2. Marlon Brando - Colonel Kurtz in Apocalypse Now, zeul autoproclamat.

1. And the winner is… Jack Nicholson, administratorul de hotel - Jack Torrance din The Shining, care a infatisat nebunia ca nimeni altul.

UPDATE: Bonus - Anthony Hopkins - Hannibal Lecter in The Silence of the Lambs, canibalul erudit cu o pasiune aparte pentru creier.

(multumiri lui Mihai & boyarul)

Sau Science of Sleep de Michel Gondry, responsabilul cu Eternal Sunshine of the Spotless Mind. Filmul asta suprarealist chiar mi-a luminat ziua, asa plin de fantasme bolnave si nebunii frumoase cum e, oniric pana-n maduva oaselor lui de celuloid, cu doi actori care s-au completat foarte bine Gael García Bernal din La Mala educación sau Diarios de motocicleta si Charlotte Gainsbourg din 21 Grams (fiica lui Serge), plin de idei: masina timpului care te duce o secunda in trecut sau in viitor, fragmentul muzical care face valatucii de vata sa pluteasca asemenea unor mici norisori, apa din foite de bomboane, o arca plina de copaci si nu de animale.

Tesuta printre vise e povestea de dragoste a unui nebun (in sensul bun, cred) a carui vise se reflecta in realitate, o modifica si apoi o aduc imbunatatita inapoi in lumea lor. Si dincolo de povestea de dragoste e ilustrata imposibilitatea comunicarii dintre doua lumi inchise in ele.

Daca spun despre film ca este frumos, nu spun mare lucru, exista o gramada de alte filme frumoase. La fel daca spun ca e un film puternic, profund sau emotionant. Daca spun ca e realizat de Darren Aronofsky, cel vinovat de Pi si Requiem for a Dream, abia atunci incep sa spun cate ceva despre film. The Fountain e un film din care nu lipseste poezia, cu un soundtrack bine ales, confirmand faptul ca Aronofsky isi alege cu atentie colaboratorii, daca v-au placut celelalte filme ale sale veti dori cu siguranta sa-l vedeti si pe acesta.
Pe scurt, The Fountain e un basm postmodern despre nemurire, dragoste si speranta.

Care sa fie oare seva Copacului Vietii, cea care ne ofera nemurirea? Si despre care nemurire vorbeste poetul ?

Asta e genul de desen animat atat pentru copii cat si pentru parinti, la care copiii se hlizesc, bat din picioare si se distreaza alaturi de pinguini si cei mari (adultii parca suna a injuratura « Adultule ! ») incep sa-si puna iar intrebari. Deoarece dincolo de tona de cantece si dansuri e moralizator de la inceput pana la sfarsit. Si a trecut ceva vreme de cand n-am mai vazut intr-un film atinse atatea teme:

• (ne)acceptarea celui diferit, in cazul acesta un pinguin care bate stepul (pe loc) in loc sa cante asa cum fac toti ceilalti
• afectarea ecosistemului de catre pescuitul oceanic necontrolat
• acceptarea culturilor straine (asta la ei, americanii), in cazul de fata, niste pinguni hispanici de catre comunitatea al carei lider are un inconfundabil accent irlandez
• combaterea misticismului
• curajul de a-ti asuma diferentele
• cam atat… ba nu, mai e si problema extraterestrilor, sau cum ar spune Mulder : « The truth is out there ».

Bineinteles ca dupa toate peripetiile de rigoare, binele castiga. Cu titlul asta era si culmea sa nu aiba happy end.

Ce e bine e ca pe 30 Martie se filmeaza primul episod din seria noua cu cei doi tantalai englezi. Ce e rau e ca se lucreaza la versiunea americana.

Un nou interviu pe IQadsTV, acum cu Dilmana Stefanova si Daniel Gontz [casa Gontz] despre ce sunt/ce fac VJii.

In aceasta seara va propun un anime din ‘99 despre viata unei pisici. Scurt. Simplu. Japonez.

Futurama se intoarce cu surle si trambite, insa va trebui sa mai asteptam pana in decembrie pentru primul episod. Mai multe detalii aici intr-un interviu cu Matt Groening.

Si dialogul dintre Jules si Brett? Aici in varianta text, intr-o animatie creata de oameni care se pricep la font-uri.

M-am gandit sa fac un top cu serialele de animatie pentru adulti. Si-am scris frumos :

1. Simpsonii 2. South Park 3. Futurama 4. Family Guy 5. cinci ? si-am stat o vreme si mi-am batut capu’ si nu am gasit nici un alt serial de animatie pe care sa il pot alatura primelor patru.

Iar dintre acestea e clar ca The Simpsons e tata lor, a ajuns la 391 de episoade, 18 sezoane, in 27 Iulie 2007 se lanseaza The Simpsons Movie si toate celelalte s-au referit la el la un moment dat. South Park are un episod “Simpsons Already Did It” in care tot ce incearca Butters se gaseste deja facut intr-un episod din Simpsoni , iar in episodul in care Fox vrea sa cenzureze Family Guy apare Bart. In Futurama, Bender descopera un morman de papusi Bart, trage de sforicica, papusa Bart spune : «Eat my shorts !», Bender ii mananca si scoate un «mmmm» plin de satisfactie. In Family Guy, se pastiseaza genericul de la Simpsons, cu Stewie urmarindu-l pe Homer, acesta se izbeste de usa inchisa, Peter Griffin o deschide si intreaba: “Who the hell is that?”

Ce le deosebeste, ce le aseamana?

Acum, ce-mi place la toate astea patru e ca nu sunt deloc, dar deloc politically correct . Se iau de negri, feministe, religie, homosexuali, politicieni, oameni cu handicap, evrei, grasi, pitici, pe toti ii intreaba de sapca, dar mai ales se leaga de prejudecatile oamenilor si o fac in mod programatic, episod dupa episod.

Simpsonii au mai multe referiri la arte plastice, literatura si filme vechi. Sadismul nu da pe afara decat in episoadele din « Itchy & Scratchy ». Aluzii politice subtile. Se pune accentul pe familie. De-a lungul timpului multe staruri si-au imprumutat vocile pentru a aparea alaturi de Homer & familia. Ceea ce e cool .

Cei din South Park nu par a avea nimic sfant. Cu toate astea, aproape fiecare episod are cate un final moralizator. Apar multe vedete parodiate fara acceptul lor. Ceea ce e mai cool .

In Futurama imaginatia o ia razna, isi permit pentru ca actiunea se petrece peste 1000 de ani. Apar vocile unor vedete care au capetele pastrate la muzeu. Extraterestrii.

Family Guy are poante care nu au legatura cu ce se intampla in episod. Foarte des folosita faza cu «like that time I…». Multe glumite cu tenta gay.

Cum stau la capitolul injuraturi ?

Simpsonii sunt mai pudici, nu se prea injura in Springfield desi e un orasel cam cat South Park-ul, insa acolo nu exista episod fara shit si alte bad words, sa nu uitam episodul in care « They gonna say shit on TV » cu un counter care ajunge la 162. In Futurama cel mult vei auzi “Bite my shiny metal ass” de-al lui Bender, pe cand in Family Guy se pare ca a scapat un fuck pe post desi de obicei sunt beeep- uite. (va urma)

Si acum sunt curios daca exista oameni care au trait pe pamant in ultimii ani si care n-au auzit de cele 4 seriale. Iar cei care ati auzit, din care ati vrea sa vedeti un episod acum ?

De multa vreme tot vroiam sa vad Amores perros. S-a intamplat cum s-a intamplat si tot nu am reusit. Insa am ramas lipit de Babel-ul lui Alejandro González Iñárritu. Un film care putea sa aiba drept tagline When two (or more) worlds collide a celor de la Maiden. Un film despre lumile care coexista si se intrepatrund, dar nu doar despre lumi ci mai ales despre oameni si lumile din ei. A fost si despre police stupidity si despre guns kill people, dar mai ales a fost despre interactiunile dintre oameni si legaturile subtile care unesc: o menajera mexicana, doi copii americani, niste pastori marocani, alti doi americani, un japonez si fiica sa surdo-muta. Pe alocuri mi-a amintit de Crash si Syriana, dar a fost mai emotionant decat Crash si mai putin politic decat celalalt.

Un film care nu se uita usor. Si care a beneficiat de o coloana sonora pe masura.

O ecranizare dupa romanul lui Patrick Suskind, Perfume: The Story of a Murderer, filmul reuseste sa surprinda atmosfera cartii si sa urmareasca firul epic fara momente de plictiseala. Vocea care ne insoteste pe parcursul filmului este a lui John Hurt, avem o aparitie a lui Dustin Hoffman intr-un rol secundar si un Ben Whishaw in rolul lui Jean-Baptiste Grenouille, posesorul celui mai fin nas din istoria literaturii.
Cititi intai cartea!

It’s da V to da A to da D-E-R… Versiunea a doua care era mai bine sincronizata a disparut de pe YouTube.

[coolplayer]http://www.youtube.com/watch?v=lWKHbSxnfB8[/coolplayer]

Se mai intampla din cand in cand, parca tot mai rar de la o vreme, sa vad cate un film pe care sa-l tin minte. Asa a fost astazi cazul cu Tsotsi, un film sud-african. Prima conexiune datorata automatismelor care imi impotmolesc gandirea a fost cu Cidade de Deus, doar ca actiunea nu se petrece in favela de la margine de Rio de Janeiro ci in periferia Johannesburg-ului. Viata de mici borfasi - tsotsi se traduce ca borfas/mardeias - saracie de capat de lume, o dorinta de purificare, conflictul dintre lumi: bogati vs saraci, cam acestea sunt ingredientele principale ale filmului.

Ce mi-a placut mai mult, culmea!, a fost happy-end-ul. Sa fie un nou trend, vezi si Cidade de Deus, in care eroul principal regaseste calea cea buna si se salveaza, fara sa moara in urmatoarele zece secunde? Ar fi o shimbare bine-venita dupa atatea sfarsituri cool in care protagonistii o mierlesc tocmai cand le e lumea mai draga. Nu strica din cand in cand sa mai vedem si o raza de soare, poate mergem la culcare nitel mai optimisti.

Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii al lui Catalin Mitulescu a echivalat pentru mine cu o punga mare de madlene gustoase, nu foarte dulci, numai bune de mancat.

Da. Chiar asa. Mi-am adus si eu aminte cum am petrecut sfarsitul lunii decembrie 1989.

• Despre cum a pus capat Revolutia carierei mele de comandant de detasament. Mare noroc! Ca de unu’ singur eu nu ma apucam sa-l dau jos pe Ceausescu si cine stie cum imi defectau comunistii astia mintea fragila.
• Cum ma uitam la mama care-si rupea carnetul rosu, tata n-avea ce sa rupa.
• Despre cum am vazut primul si ultimul tanc la mine pe strada.
• Despre cea mai lunga vacanta de iarna din viata mea. Asta da eveniment, n-o sa mai prind asa ceva cat voi trai si chiar daca prind, tot nu va mai avea aceeasi valoare.
• Si cum s-a metamorfozat Mos Gerila in Mos Craciun.