Poezie pe 123
In seara asta poezia se pogorase dintre nori chiar peste amaratul de 123 cu care-mi fac eu plimbarile de seara. Nichita recita plin de rabdare si apoi povesteste istorioara cu necunoscutul care-l sunase sa-l intrebe daca se simte bine pentru ca auzise ca-i bolnav si la sfarsit concluzionase: “Bai poiete, nu mor caii cand vor cainii”. Frumos.