Numai ce-am terminat de citit Casa spiritelor si inca sunt in starea de wow, ba chiar wowawiuwa (copyright Borat) mama, in ce carte frumoasa am avut ocazia sa ma afund. Si ca sa lamurim de la inceput cum sta treaba, pornisem cu asteptari ridicate inca de la prima pagina pentru ca devorasem acu’ ceva vreme Portret in sepia & Fiica norocului. Tipa e crescuta la scoala lui Gigi Marquez, probabil ca a facut si gradinita tot acolo, pentru ca are un dar al povestitului cum rar gasesti chiar si la sud americani. Iar pe langa povestea frumoasa&complicata&vesela-trista&realisto-magica care se tese parca de la sine, mai exista acolo si un nu stiu ce inefabil care le da o a patra dimensiune personajelor (cele 3d le gasesti oricum in cartile doar bune si in Cauntăr). Eu banuiesc ca e vorba de un al saptelea simt feminin combinat cu intuitia si cu sensibilitatea speciei lor peste care se adauga spiritul de observatie si o putere de patrundere extrasuperspeciala. Si inca ceva pe deasupra. Orisicum, nu puteam sa nu scriu 10-12 randuri despre femeia asta si cartile ei.
Asa ca daca vi se strica tvu’ si va cade si netu’ simultan, puneti manutele pe vreuna din cartile lui Isabel ca n-o sa va para rau. Pana atunci vizionati un filmulet de la TED in care Isabel spune 2-3 cuvinte si luati in considerare faptul ca scrie mai bine decat vorbeste.