Doar un alt blog scris de flu.

Blog de mediocru

Recomandarea saptamanii – Cold Waves sau Razboi pe calea undelor

December 15, 2007 | filme | 7:09 pm | Comments [0] |

In acele vremuri nu de mult apuse – sarbatorim majoratul libertatii noastre peste cateva zile – care pentru unii mai tineri sunt la fel de indepartate ca cele ale razboaielor dintre daci si romani, chiar Mall-ul in care am vazut acest documentar era de neimaginat, ce sa caute un produs al capitalismului salbatic in luminoasa noastra societate multilateral dezvoltata.

Ei bine, despre acele vremuri e vorba in Cold Waves, despre Ceausescu si gasca lui, despre oaza de normalitate pe care o reprezenta in vietile romanilor Radio Europa Libera, despre teroarea din tara si despre cum teroarea asta mai dadea si pe-afara de granite, despre Securitate si despre lipsa de dizidenti (Goma, Doina Cornea = prea putini), despre parintii si bunicii nostri si lasitatea normala a lui “nu se putea face altfel, toti faceau asa” a carei consecinte pot fi vazute si astazi daca deschidem putin ochii.

Un documentar de vazut neaparat atat de cei care au trait timpurile (si au uitat cum era de fapt) cat si de catre cei care se jucau cu puta in nisip pe vremea aia (daca existau), asta fiind categoria in care ma includ si pe mine.

PS Profit de ocazie pentru a recunoste in fata intregii tari (a Marii Adunari Nationale…) ca am fost pionier in celalalt regim, chiar comandant de detasament vreo luna si ceva pana la Revolutie.

cold-waves-razboi-pe-calea-undelor.jpg


No Comments »


No comments yet.

Leave a comment