O idee buna de la blog agency pentru cei care vor sa mai descopere un blog nou. Un sistem gen Stumble Upon ar fi fost mai rapid si mai convenabil, eventual si o afisare a blogurilor in functie de afinitati bazate pe categorii, cuvinte cheie…
In acele vremuri nu de mult apuse - sarbatorim majoratul libertatii noastre peste cateva zile - care pentru unii mai tineri sunt la fel de indepartate ca cele ale razboaielor dintre daci si romani, chiar Mall-ul in care am vazut acest documentar era de neimaginat, ce sa caute un produs al capitalismului salbatic in luminoasa noastra societate multilateral dezvoltata.
Ei bine, despre acele vremuri e vorba in Cold Waves, despre Ceausescu si gasca lui, despre oaza de normalitate pe care o reprezenta in vietile romanilor Radio Europa Libera, despre teroarea din tara si despre cum teroarea asta mai dadea si pe-afara de granite, despre Securitate si despre lipsa de dizidenti (Goma, Doina Cornea = prea putini), despre parintii si bunicii nostri si lasitatea normala a lui “nu se putea face altfel, toti faceau asa” a carei consecinte pot fi vazute si astazi daca deschidem putin ochii.
Un documentar de vazut neaparat atat de cei care au trait timpurile (si au uitat cum era de fapt) cat si de catre cei care se jucau cu puta in nisip pe vremea aia (daca existau), asta fiind categoria in care ma includ si pe mine.
PS Profit de ocazie pentru a recunoste in fata intregii tari (a Marii Adunari Nationale…) ca am fost pionier in celalalt regim, chiar comandant de detasament vreo luna si ceva pana la Revolutie.
Am mai primit o leapsa de la G+ramo si le multumesc pentru ca mi-au mai pus in miscare neuronii. Pe scurt:
cel mai frumos cadou primit de Craciun = un brăduţ. Mulţumesc mama.
ce-mi doresc pentru Craciunul care urmeaza = Putina inspiratie si ceva creativitate astfel incat sa-mi doresc si altceva decat ce mi-am dorit in anii trecuti:”pace pe pamant si buna intelegere intre oameni”. Sau cum ar fi spus-o fratii Strugaţki: “…blestemat să fie tot, că nimic nu pot să-ţi mai spun în afară de aceste cuvinte copilăreşti: «Fericire pentru toţi, pe gratis, şi hai să nu plece nimeni supărat!»”.
Pana vin cei de la Maiden sa mai ascultam si altfel de muzica. Azi, fiica lui Ravi, Anoushka Shankar si un fragment din concertul tinut in 2002 in amintirea lui George Harrison si el pasionat de acest instrument.
Nu azi, nu maine, ci pe 4 august 2008? Nimeni altii decat cei de la Iron Maiden, tot pe Cotroceni ca Deep Purple. Bilete se vor putea cumpara de aici.
Cei de la ROAR (Romanian old ads resource) strang cu meticulozitate reclame de prin almanahurile epocii de aur si le pun in flash. Pana acum au aparut trei numere. Colaborarile sunt binevenite.
Putine fotografii reusesc sa surprinda atat de bine clipa si sa ofere posibilitatea de a intrezari o farama din durerea celuilalt, asa cum reusesc cele de pe World Press Photo. Gasiti acolo fotografii realizate de profesionisti in ultimii 50 de ani cam in toate zonele in care au fost probleme.
Pentru cei care inca nu si-au gasit un rost pe lumea asta prezentam o scurta lista de optiuni (toate luate din nomenclatorul COR):
si bonus, una pt. aia mici: trapezist. to be…
Acum ca au venit si sarbatorile intram din nou in zodia veseliei fortate, grobiene si tampe. Se pare ca noi nu ne putem sopti bucuria, trebuie sa o urlam. Nu o putem respecta pe a celor din jurul nostru, trebuie sa ne bagam coatele in ea si s-o impingem pana o ia dracu. Aparent, suntem serios dezechilibrati estetic si cultural, daca ne inghesuiem in turme sa vedem niste artificii si cateva luminite. S-ar zice ca aproapele nostru e inamicul nostru, altfel nu l-am privi cu atat de multa ura, pentru ca ne-a luat locul, pentru ca ne-a depasit cu un pas. Cu totii ne grabim. Nu cumva sa ne prinda din urma constienta si sa incepem sa ne punem intrebari. Preferam sa radem, nici macar nu e ras, hienelor si sacalilor le reuseste ceva mai omenesc. Nesimtirea este starea noastra fireasca, daca cumva vreunul manifesta un rest de simtire sarim cu gura sau cu bata pe el si-l aducem la normal. Ne hahaim clipele una cate una fara sa le diferentiem, ca niste hahalere ce suntem. Daca s-ar lua dupa vorbele pe care le aruncam fara sa le distilam printr-o minima urma de gandire, cineva care nu ne cunoaste ar crede ca le stim pe toate. Cuvintele « nu » si « stiu » nu le-am alatura pentru nimic in lume. Rabdam mitocania celor din jurul nostru, pentru ca deja face parte din noi, ne-a intrat pe sub piele direct in suflet. Ce mai e si ala suflet ? Daca ne-am pune macar din cand in cand cate o intrebare despre el, poate am fi cu un sfert de idee mai empatici. Inghitim si tinem in noi faramiturile de politete si bun simt, nu cumva sa dea pe afara si sa fim luati de prosti. Bunatatea se pedepseste si prost nu e cel care cere ci acela care da. Dar acum au venit sarbatorile si de dragul lor putem sa stergem mastile de praf si sa fim ipocriti. Sa trimitem 100 de SMS-uri identice celor de care nu ne pasa. Sa afisam aparente tendinte spre sacru cu gandul la halca de carne care va poposi vremelnic in stomac. Sa imbucam porcu’ si pe salvare in drum spre spital, nu cumva sa-l infulece altul. Sa ne lasam sedusi de consumism fara vinovatie, avand drept pretext cadourile. Sa nu lasam ostentatia sa se odihneasca nici pentru o clipa. Sa ne bem creierii si apoi sa-i zburam pe ai altora.
Avea dreptate Pintilie ala. Lasati-ne sa murim prosti!
