Doar un alt blog scris de flu.

Blog de mediocru

RIP Octavian Paler

May 7, 2007 | litere | 8:29 pm | Comments [0] |

Dimineaţa anunţă o zi cu lumină agresivă. Nişte zdrenţe albe atârnă pe cer. N-a mai plouat de mai mult de o lună, încât ramurile oţetarilor au ajuns să scârţâie de câte ori le clatină vântul.
Geamantanul mi l-am pregătit de aseară. I-l dau şoferului care a venit cu taxiul şi-l rog să mă aştepte câteva minute. Cum e suficient timp până la plecarea avionului, nu mă grăbesc. Îmi permit chiar să mă conving pe îndelete că las totul în ordine. Văzând tabloul tatei din armată, mă încearcă un regret; că nu m-am dus, într-o zi, la Lisa. Între vârstă tânărului artilerist cu tunică vişinie şi a mea e, acum, o diferenţă de cincizeci de ani, dar eu nu-l pot privi decât cu ochi de copil. Aproape că-mi vine să-i cer binecuvântarea. O clipă, mă simt din nou într-un timp incert, apoi, cu gesturi automate, pe care mă strădui să le golesc de orice înţeles, de parcă m-aş teme să nu-mi treacă prin minte ceva neplăcut, încui uşa. Îndreptându-mă spre poartă, ascult cum sună paşii pe dalele de ciment. Ce-ar fi -îmi spun- ca vara aceasta să fi fost doar un vis, din care mă voi trezi într-o toamnă ploioasă, mirat că am studiat o vară întreagă nişte oţetari anoşti? E unul din micile jocuri cu care caut să nu mă las prins în apele putrede ale fricii. E de ajuns că fac parte din specia celor care se consumă pentru orice fleac şi pun totul la inimă. Din care pricină, poate, am clacat. Cum n-am însuşiri de stoic, trebuie, măcar acum, să le suplinesc cu ce pot. În ultimul moment, mai arunc o privire în urmă spre zidul din fundul curţii. Ca de obicei, moţăie pe el câteva ciori. E ultima imagine pe care o zăresc înainte de a deschide poarta, cu o mică ezitare, exact cum se întâmplă în visele mele.

DeÅŸertul pentru totdeauna – Octavian Paler (1926 – 2007)

paler.jpg


No Comments »


No comments yet.

Leave a comment