Doar un alt blog scris de flu.

Blog de mediocru

O lume de contabili

March 4, 2007 | nostalgii | 4:21 am | Comments [2] |

Din cand in cand se intampla sa deschid ochii mai larg si atunci vad putin mai clar ce se intampla in lumea din jurul meu – asta nu e neaparat o regula, cateodata e necesar sa inchizi ochii pentru a vedea mai bine. Ei bine, si ce se intampla asa special cu lumea asta? ma veti intreba. Nimic special, totul e nelalocul lui, exact ca pana acum, doar ca mi se pare ca s-a umplut de contabili. Are vreo legatura cu liceele economice, cu ASE-ul? ar fi o intrebare fireasca. Nu, are legatura cu faptul ca toti par a fi incapabili sa respire fara sa tina socoteala. Socoteala banilor, a gesturilor frumoase, a fericirilor.

A luat omul un concediu, a avut niste bani, s-a dus in excursie intr-o tara exotica. Il intreb daca s-a simtit bine si-mi spune ca a fost extraordinar, nu-mi pot inchipui cum e acolo, inca vad in ochii lui o stralucire, da, probabil ca-si aminteste cum mirosea o seara acolo sau cum i-a zambit o femeie frumoasa, iar urmatorul lucru pe care il spune cand deschide gura este: “M-a costat xxxx euro, dar a meritat”. Omul in loc sa-mi spuna despre starea care l-a cuprins acolo, despre un apus, o privire, vrea sa-si confirme ca starea de bine pe care si-a cumparat-o nu a fost la suprapret. Sa verifice daca pentru cele 10 zile de bine, fara griji – fara necazuri, a platit pretul corect. Ii spun altuia ca am plecat intr-un weekend la Sighisoara, ma intreaba cat, ii spun cat si primesc o privire compatimitoare, o cunosc nu e prima oara cand o vad, privirea aia care iti lipeste in frunte eticheta de naiv, asta ca sa spun fraier mai pe ocolite, iar din gura ii iese un « Cam scump… ». Nu are importanta ca m-am simtit liber pentru doua amarate de zile, ca am intrat intr-o stare pe care nu mi-e usor s-o regasesc, ci doar ca am platit o taxa prea mare pentru ce i se pare ca am primit. Nu poate intelege ce am primit de fapt in schimbul banilor. Si apoi stau si eu ca prostul si ma intreb, oare n-a fost intr-adevar prea scump ?

Ii faci unui amic o favoare, nimic important, ceva pe care l-ai putut face si l-ai facut, nici macar atat cat sa te faca sa te simti generos cand inchizi ochii inainte de culcare. Iar apoi vezi ca amicul se straduieste sa-ti returneze gestul, chiar daca nu e nevoie, nu vrea sa ramana dator, cine stie poate ca se adauga si dobanda si se trezeste peste un an ca trebuie sa faca doua gesturi frumoase si nu unul. Singurul domeniu in care oamenii continua sa manifeste o generozitate neschimbata e cel al grosolaniei si violentei. Acolo totul se returneaza multiplicat de cat mai multe ori posibil. Pentru o injuratura – doua si un scuipat. Pentru un pumn – un cazacioc de la toata gasca.

Merg pe strada si aud : « Am dat 2000 pe masina dar face cel putin 3 ». Vorbesc cu amicul xyz si e incantat ca va cumpara ceva ieftin si va vinde apoi cel putin de doua ori mai scump. Aproape ca iradiaza multumire, inchis acolo in lumea micului lui smen. Pensionarii din statia de autobuz se plang iarasi de eternele scumpiri. Si tot asa, tot asa…

Ce ma intristeaza pe mine e ca oamenii astia ma transforma si pe mine intr-un contabil, incetul cu incetul, zi dupa zi, contabilii astia au rabdare, va spun eu, ma trezesc fara sa vreau ca fac calcule, trag linii si caut rezultatele de sub linie.


2 Comments »


[ C ] paracelsus
June 15, 2007 @ 1:53 am

hihi, contabil mi-s si eu.
dar poate ca si asta e doar o stare de spirit.
cine suntem noi ca sa judecam daca e bine sau nu.
cum cine.
Noi suntem noi.
Nu.
Am gresit.
Noi suntem vechi.

NUma de bine…


[ C ] flu
June 15, 2007 @ 11:12 am

Exact, e o stare de spirit. Cine intelege ghilimelele, bine. Cine nu, la fel :)


Leave a comment