QEWZA de la TMBase e consecvent si scoate pentru al treilea an la rand mixurile de 1 Mai. Acelasi melanj de calitate compus din electro/hip-hop/oldies/rock si ce alte ciudatenii se mai gasesc prin fabrici si uzine. Via Groove.
Pentru download: CD 1 | CD 2 | CD 3
Later edit: Geniala in context post ’90s reciclarea mihaelei mihai cu piesa minerii si cerul: “Mi-ne-rul cu o mana poa-te sa atinga ce-rul…”
Daca nu e mama tuturor prostilor, desi nu e exclus, mama vanatailor si cucuielor este cu siguranta. Si a piramidelor nazale fracturate. Va invit sa cititi doua povesti incantatoare despre cum inteleg unii semeni de-ai nostri bipezi sa-si rezolve problemele.
Prima poveste incepe la Cluj, intr-o zi frumoasa de mai, cand suporterii unei echipe (U Cluj, ca nu-i secret) si-au intersectat drumurile cu cele ale cameramanului jandarmeriei. Urmatoarea intalnire din acea zi a fost cea dintre o caramida si fata aceluiasi cameraman. Si apoi dintre picioarele altor suporteri dornici de cazacioc si n-o sa va fie greu sa ghiciti… tot fata lui. Bine, bine, veti zice, se stie ca huliganii sunt violenti, ce cauta si ala acolo pe langa stadion sa-i filmeze? Si apoi, nu tu te scandalizai ca au pus astia mai multe camere de supraveghere in autobuze? Pai, in primul rand ca-i filma tocmai pentru ca se stie ca huliganii mai calca pe bec atunci cand e un meci (mai ales unul cu CFR-ul), cum s-ar zice, isi facea si omul meseria. Iar cea de-a doua problema e de principiu, cred ca banii respectivi ar putea fi mai bine folositi daca s-ar investi in campanii sociale (de ex.), pentru a preveni problemele, decat in incercarea de lipi oalele (nasurile) sparte, prinzand vinovatii dupa ce s-a petrecut boroboata.
Cea de-a doua povestioara se desfasoara in cadrul idilic al unui liceu bucurestean din zona centrala, poate chiar in aceeasi frumoasa zi de mai. Trei printese suave & hartiste dintr-a 11a au luat-o la scarmanat pe o alta zana mai delicata dintr-a 9a si i-au spart fata cu prietenie. Motivul e unul cantat de poeti dintotdeauna: dragostea care impinge la gelozie. Fufita asta mica se pare ca si-a tras-o in toaleta liceului cu prietenul uneia dintre cele de-a 11a. Apoi politie si tot tacamul.
Istorisiri de acest tip ma fac sa incep cu “Pe vremea mea…” si sa mor io ca nu-s asa batran. Bine se intrebau cei de la Ura de dupa usa acum mai bine de 10 ani: De ce atata ura?
Cati dintre cunoscutii vostri n-au muzica piratata, nu se uita la filme piratate, nu foloseste soft-uri piratate si asa mai departe? Piratilor! V-am prins, puscaria va mananca pentru cinci ani si sase luni. Atat a luat un tip din Arad (scrie in Cotidianul). Sa mentionam pentru conformitate ca el a si vandut produse piratate, asa ca la un moment dat se putea astepta s-o incurce, insa unde vreau sa ajung pornind de la cazul lui e problema masurilor anti-piraterie.
Prima impresie e ca pedepsele sunt total neadecvate crimelor comise. Cinci ani la bulau. Amenzi de 200.000 RON. Am mai auzit si de alte cazuri in care sume asemanatoare merg la cei de la Microsoft, care probabil ca au lobbysti supermegaputernici, ca altfel nu-mi explic de unde asa o discrepanta intre paguba’n ciuperci facuta si pedeapsa.
A doua impresie e ca toata lumea pirateaza, dar poate traiesc eu intr-un mediu infractional si de aceea am feelingu’ asta. Daca cu totii calcam stramb atunci de ce sa nu inclinam si drumul pe care calcam, pentru ca e mai simplu decat sa ni se faca operatii ortopedice la toti. Alte minti mai luminate au afirmat ca traim datorita internetului o schimbare de paradigma si trebuie sa ne adaptam, altfel o mierlim. Asa cum au pierdut de exemplu disputa, cei grupati in ASCAP in fata celor de la BMI in problema taxelor aplicate pentru distribuirea melodiilor la radio. Demult, tare demult in 1941.
Se pot gasi alte mijloace decat cele clasice de a face bani vanzand munca intelectuala (vezi donatiile pentru ultimul album Radiohead). Dar de ce sa ne facem probleme ca suntem cu totii in ilegalitate, atata vreme cat legea se aplica doar sporadic si atunci cu titlu de exemplu.
Bucuresteni, va puteti simti mai in siguranta pe autobuzele urbei, azi am vazut ca exista unele in care s-au instalat camere de supraveghere. De acum incolo, golanii nu vor mai taia musamaua scaunelor de plastic si nici nu vor mai fura ciocanele lipsa folosibile intr-un posibil incendiu. Bine, bine, veti spune, lasa caterinca si spune ce nu-ti convine, e pentru siguranta ta, sa nu te mai fure aia ziua in amiaza mare ca la miezu’ noptii si sa ii identifice pe infractori. Ce, esti paranoic? Crezi ca are cineva, ceva cu tine daca n-ai facut nimic?
Nu, nu sunt paranoic, si nici nu cred ca are cineva ceva cu mine daca n-am facut nimic. Dar ceva imi spune ca o societate mai supravegheata nu e automat o societate mai buna. Sa fie Orwellu’ citit de vina? Orisicum, pâş-pâş, se vor strecura tot mai multe camere de supraveghere in viata noastra si tot mai multe microfoane, pana ce fiecare miscare a fiecaruia va fi pusa la index. Si problema mea atunci nu va fi ca ma supravegheaza, ci ca nu-i voi putea si eu supraveghea la randul meu (mersi Ionut, pt. sugestie). Pentru ca nu-i prea greu de imaginat ca in anumite perioade, Statul poate ajunge sa actioneze in detrimentul unei categorii insemnate de cetateni ai sai (s-a mai intamplat si zau ca as vrea sa nu se mai intample, dar e destul de putin probabil). Iar un Stat care te urmareste peste tot nu e o varianta convenabila intr-o perioada din asta de care vorbeam mai inainte.
Daca nu-mi convine, n-am decat sa fac o cerere scrisa la RATB si vor elimina imaginile cu mine din baza lor de date. Plus ca imi garanteaza ca nu vor fi folosite de catre vreun alt stat.
Am relansat The RID (Romanian Inspiration Directory), intr-o formula imbunatatita (Wordpress + K2) si cu un look mai mioritic.
M-am luat dupa cele scrise de domnul Spinei pe blogul sau si am instalat la randul meu Rescue Time. Minunatia asta de soft imi ofera o gramada de grafice elegante care imi spun la minut cat timp am petrecut eficient jucand Heroes si cat am piedut cu Flashu‘ & Photoshopu‘… Acum singura problema e ca daca vreau sa-mi fac optimizez timpul petrecut la comp, prima instalatie pe care ar trebui s-o arunc la gunoi e chiar Rescue Time asta… grea dilema.
Pe Flickr se pot gasi niste animatii deosebite ale domnului Camil Tulcan, asa cum este de exemplu aceasta. Pe deasupra, mai exista cateva serii de fotografii care dovedesc ca realizatorul lor are atat ochi cat si mana de fotograf.
Din ciclul idei care merita promovate, astazi va prezentam realizarea domnului Zorzini. Acesta ne propune o metoda eleganta si care nu pateaza pentru a-i trage de urechi pe mitocanii ce-si parcheaza caruta in mijlocu’ trotuarului. Daca s-ar simti un nesimtit din o suta si tot ar fi un pas inainte.
Doua melodii cu zbîţ pentru sfarsitul de saptamana.
Sons & Daughters - Gilt Complex
Metric - Dead Disco
Am mai primit una bucata leapsa de la Gramo, pe care o rezolv scurt pe doi (sau nu):
- bunul simt mi se pare o dovada elementara a prezentei minimale a unor samburi de buna crestere, educatie si empatie. A nu se confunda cu politetea. Bunul simt vine de undeva de la un nivel mai profund si e mai greu de controlat, pe cand politetea poate avea dinti ascutiti. Multi il considera prostie.
- verticalitatea ar trebui sa fie, cel putin teoretic, o insusire a speciei. Se pare insa, ca noi, oamenii, renuntam in conditii dificile in primul rand la coloana vertebrala. A nu se confunda cu intransigenta. Oamenii care se pastreaza la verticala nu sunt rigizi, insa stiu sa nu se fofileze prin viata, ei nu “o tin pe-a lor” cu orice pret, doar aleg sa nu-si schimbe ideile dupa cum bate un vant favorabil. Multi o considera prostie.
- umorul e de multe ori inteles gresit. Nu e caterinca, nici misto. Mai degraba il vad ca pe o capacitate a omului de a da vietii un bobarnac prietenesc peste nas, presupunand ca am putea-o antropomorfiza. E insotit de obicei de seninatate.
- ardoarea care dovedeste ca omul respectiv nu este mort pe dinauntru si nici nu se sfieste sa adopte posturi care il pot pune in situatia de a fi luat in ras de semeni. Mai poate dovedi si existenta unei credinte intr-o cauza (de preferat inalta).
- intelepciunea fara de care celelalte calitati pot sa-si manifeste mai degraba partile slabe sau negative. A nu se confunda cu inteligenta. Se intampla uneori ca aceasta sa fie chiar o piedica in calea intelepciunii.
Azi am ajuns inainte de ora de inchidere la Sala Palatului si am vazut o gramada de feline mici si mari, cateva vioaie, majoritatea dormitande, unele ascunse cum puteau ele mai bine, toate cele cu ochii deschisi cu un aer absent & plictisit, nepreabagand in seama oamenii ce se scalambaiau care mai de care sa atraga atentia ghemotoacelor pufoase. Acum, nu toate ghemotoacele erau chiar fluffy, am vazut si cateva variante aproape plesuve, castigatoare la capitolul asta fiind unele negre cu aspect de alien. Mi-au mai placut cele cu fete turtite si inexpresive care parca se oprisera cu botul intr-un zid la 80 pe ora. Poze nu le-am facut pentru ca si asa bietele pisici inchise in custi luasera fiecare cel putin o suta de flashuri in ochi.
Iar asta ma aduce la capitolul oameni, unii dintre ei mai putin delicati (eufemism intentionat) decat animalele pe care venisera sa le vada. Pe langa flash-uri, pisicile au mai fost atinse, deranjate din somn, strigate, bazaite doar-doar vor face o miscare sau vor lua o postura draguta-amuzanta ca de aia am venit aici si am platit bilet sa vedem niste pisici care ne fac sa radem nu unele care zac toata ziua, ce mama dreqului?
Absolut fara nici o legatura cu ce s-a petrecut pana acum pe blog si fara nici o legatura cu se va intampla de acum inainte, vreau sa anunt ca maine pana la ora 16:00 la Sala Palatului se poate vizita o expozitie de pisici. Azi am ajuns cand deja animalutele fusesera evacuate si ne-a fost ciuda.
Bucuresti
New York
Tokyo
Seul
Londra
Paris
Berlin
Moscova
Roma
Viena
Mai multe harti frumoase si colorate pot fi gasite pe UrbanRail.net
Celor care n-au idei preconcepute legate de westernuri (desi exista cateva foarte bine realizate in istoria genului) si celor care au anduranta (filmul are 2h 40m) li se recomanda acest film cu titlul pe masura duratei. Un film biografic mai deosebit, cu o actiune care treneaza (se trag doar cateva gloante, in rest doar schimburi de priviri, dar ce priviri!) si scurte interludii cu peisaje rupte din rai. Plusurile sunt jocul lui Brad Pitt (care se pare ca a intrat deja in faza de maturitate actoriceasca), tanarul Affleck care promite sa-si depaseasca fratele (care btw is being fucked by Jimmy Kimmel) si soundtrack-ul marca Nick Cave, care are si un scurt cameo spre sfarsitul filmului.
Din lipsa de inspiratie, pus in fata alegerii unui cuvant din cele peste 360.000 ale limbii dulci & frumoase pe care-o vorbim asa cum putem, n-am gasit altceva mai bun de facut decat sa tastez epifanie. 15 minutes, here I come (vezi Warhol).
Mare freamat in urbe cu ocazia summit-ului N.A.T.O. Atat de mare incat directivele de la nivel inalt nu se mai aud clar si unii au inteles ca toti cei care ies din turma cu un tricou sau un workshop trebuie adusi pe “calea cea dreapta”. Asta probabil mergand pe principiul “cine nu e cu noi…”.
O alta nedumerire a mea e de ce toti cei care sunt antiNATO sunt catalogati drept anarhisti. Mai stie cineva ca exista si anarhisti pacifisti? Si de ce nu explica cineva cat de cat coerent ce inseamna anarhismul (ca nu toti oamenii au acces la o enciclopedie). Ca daca ar fi sa ne luam dupa cum gandesc la adresa conducatorilor (”Mai bine lipsa!”), cei mai multi dintre romani sunt anarhisti fara sa o stie.
Nimeni nu a aruncat cu pietre, doar cu idei. Sau si ideile sunt interzise? A dat cineva ceasul inapoi cu douazeci de ani in loc sa-l dea inainte cu o ora?
Si link-ul evenimentului care a stat la baza post-ului.
In seara asta poezia se pogorase dintre nori chiar peste amaratul de 123 cu care-mi fac eu plimbarile de seara. Nichita recita plin de rabdare si apoi povesteste istorioara cu necunoscutul care-l sunase sa-l intrebe daca se simte bine pentru ca auzise ca-i bolnav si la sfarsit concluzionase: “Bai poiete, nu mor caii cand vor cainii”. Frumos.
Citesc la Gramo ca oamenii se mobilizeaza sa curete padurea. Bravo! Orice inceput e bun si poate incet-incet ajung si mai aproape de oras. Sau poate se gaseste o alta gasca care s-o ia dinspre Universitate spre periferie si se intalnesc la mijloc. Sau poate iau exemplu si romanii verzi (fara ghilimele) din alte orase si orasele ale patriei. Sau poate ca pe langa toate astea, ceilalti se opresc din aruncat gunoaie si deseuri dincolo de gardul propriu, dincolo de parbriz, dincolo de spatiul personal. Opresc aici arborele scenariilor posibile (© Bernard Werber) pana n-o iau razna de tot.
Ca Google e (inca!) cel mai tare din parcare o stie toata lumea, insa ii lipseste si lui ceva. Probabil mai multe, insa acum ma refer la absenta factorului uman din modul in care ierarhizeaza Google site-urile. Da, stiu, are el un algoritm super complicat si sistemul de page ranking bazat pe linkuri si reputatia acestora, insa sunt mari sanse ca atunci cand cauti ceva, nu primul sau al doilea site din Google sa contina raspunsul.
Insa daca adaugam la puterea Google-lului toolbar-ul de StumbleUpon se intampla ceva minunat. Organizarii facute de Google i se adauga sistemul de notare uman (cu stelute, ce dragut). Astfel ca atunci cand facem o cautare, cresc sansele sa gasim mai repede graalul.
PS: De obicei StumbleUpon e si raspunsul la intrebarea: “Unde a mai gasit asta si ciudateniile astea?”
…are mai nou o aplicatie in Flash pe webexhibits. Arborele genealogic interactiv al zeilor Olimpului & nu numai poate fi un adevarat time waster.
Domnul Radu Ceuca si-a trezit blogul dupa doua luni. Raportam ca blogul s-a trezit intr-o dispozitie foarte colorata si aproape psihedelic de primavarateca. Welcome back to business!
Pentru cei care pot urmari filme si-n alta limba decat cea a lui Shakespeare (scuzati, vroiam sa spun Tarantino&Scorsese), exista proaspata productie a frantuzilor Laurent Tirard & Grégoire Vigneron. Nu e neaparata nevoie sa fi citit Burghezul gentilom sau Tartuffe (dar totusi e un plus!) pentru a savura acest film in care ni se prezinta o varianta plauzibila a anilor care-i lipsesc din biografie. Oarecum asemanator cu Shakespeare in Love, insa mai amuzant, la urma urmei si Jean Baptiste se scalda in placutele ape ale comediei, nu inota in apele adanci ale tragediei.
